Lotca. Locul unde peştele e proaspăt, bucătarii sunt destoinici, grătarele, tigăile şi cuptoarele duduie iar usturoiul, bine zdrobit, îşi aşteaptă cuminte rândul sa seaşeze la masa domnească alături de ştiuci, scrumbii, bibani, caraşi şi alţi distinşi locuitori ai apelor.
LIPOVENEŞTI
POVESTEA A DOI LIPOVENI
Mirosul cafelei trezeste simturile la viata.
E abia 2. Ziua. Dar deja e a patra cafea pentru cei doi prieteni galateni. Cineva i-a indrumat catre o casa, fost restaurant. Si asteapta acum sa vina proprietareasa. Casuta veche e pe un colt , intr-o intersectie micuta, dar cei doi nu-si bat capul cu pozitia locatiei, ci cu ideea care o tot discuta de zile bune: CE-I LIPSESTE BUCURESTEANULUI? Ce le lipseste si lor: un loc cu amintiri aromate din Delta, atat de frumoasa, atat de adevarata si de autentica. Un pic de liniste, mult peste proaspat si multa voie buna.
Intra in cladire si parcurg locul cu ochi critic. Are nevoie de reparatii si ingrijire, ca de repaos e satul. Cativa ani. Dupa cateva saptamani aveau si cei doi prieteni nevoie de ingrijiri, ca spatele nu te doare degeaba, si palmele nu ard aiurea, decat de la munca.
Asa ca, ideea a fost, dorinta s-a aratat, s-au pus pe hartie planuri,au venit prietenii bucatari lipoveni si ospatari veseli, iar pestele s-a lasat pescuit zilnic.
Povestea abia incepe. Povestea are un nume si se cheama LOTCA-Bucatarie pescareasca.
POVESTE PESCĂREASCĂ
Soarele se ascunde in dimineata asta de ochii nostril. E ceata pe Dunare. Uzlina parca nu se vede. Nea Vasile se misca vioi la cei 68 de ani. Sare in lotca impingand-o in apa. Azi mergem intr-un loc stiut numai de el, ca sa prindem stiuca. Am mai incercat odata si am ratat una mare de tot. Vorba aia:Uite-asa un ochi avea. Dar nea Vasile nu crede in povesti pescaresti. Pentru el si tanti Irina viata e simpla si clara. Traiesc ca sa munceasca, sa-si cresca copiii care-s la casele lor acum.Acum cativa ani castiga bine din pescuit. Acum nici nu e prea mult, dar mai ramane ca sa trimita si la Bucuresti la copii. Tanti Irina alearga dupa noi si ne arunca in barca o punga cu 3 cepe si 3 ardei grasi, o bucata de mamaliga rece ,ciusca si leusteanul.Restul are nea Vasile dosit in buzunarul de la salopeta, adica sarea si o sticluta de tarie. Asa de simple sunt lucrurile la lipoveni, la cei nascuti si crescuti in Delta, incat nu te mai miri de ce lotca se misca usor, sau de ce linistea e adanca, sau de ce borsul e asa de bun. Am tras la mal, pe un canal al Deltei, sau lac, sau ghiol, cum s-or numi ele. Nea Vasile imi arata ce trebuie sa fac ca sa mancam azi. Sa iau tuciul din barca, sa-l pun cu apa, si sa aprind focul. Pai ce punem la fiert nea Vasile? Ce prindem manzule, ca ce nu prindem n-avem cum manca. M-am jucat un pic cu o lanseta adusa dela Bucuresti, a sarit o stiuca la mine sa ma bata ca de ce o deranjez, dar intre timp, nea Vasile a scos un crap, si vreo 3 carasi. Mi-a dat de inteles ca nu e important sa pescuiesti mult, ci doar cat si ce anume trebuie, ca daca azi nu ne trebuie stiuca, nu avem de ce sa prindem. Pai de unde sa stiu eu ce se prinde in carlig? E simplu, depinde unde si la ce dai. E complicat pentru mine, si asa de simplu pentru ei. De asta Borsul pescaresc facut de nea Vasile e asa de bun. Ca e simplu si facut cu atentie, chiar daca e din saracie. Au in gradina si rosii, si vinete si …de toate, dar lui ii place asa cum l-a-nvatat Mos Iura, tatal lui. Daca pui apa la fiert, si dupa asta le pui pe toate la timpul lor, trebuie sa iasa, ca doar n-o trebui sa stai sa-l medregalesti cu atentie 10 ore. Se face si singur, daca il lasi in pace si nu-l tulburi din fiert. Asa a fost. Probabil ca dupa ce am tras toata ziua la rame, mi-am stalcit creierii cum sa prind stiuci, si am facut plamani sa aprind focul, borsul si-a facut treaba. Credeti-ma ca nimic nu se compara cu o bucata de crapcean, caras, sau biban, fiert in apa cu legume si albitura mica, si nici zeama acrita cu otet si ciusca ce-ti face buzele vesele, cu muscaturi bune de mamaliga rece, sorbita pe-ndelete, fara sa te grabeasca nimeni. Mai e zeama? Am intrebat eu…mai e. Iti mai trebuie? Ma saturasem, si nea Vasile mi-a dat de inteles ca daca te saturi din cat ai avut, nu cere mai mult, ca e de prisos. Si asta nu din saracie, ci din simplitate. Am ajuns acasa spre seara, am scos vaslele din strapazan si am tras lotca pe mal. Tanti Irina a pus un crap pe plita, pe aceeasi plita pe care fierbea mamaliga, si zeama de la saramura. Mirosurile de amesteca, cel de peste fript cu cel de malai fiert si cel de mujdei cu cel de leustean. Am invatat ca daca poate fi simplu, de ce sa faci lucrurile complicate. Cu daruire si cu credinta, cu simplitate dar cu pasiune, asa trece timpul in Delta. O fi trecand, dar gustul de zeama si iuteala saramurii n-or sa dispara asa usor. Mai trec pe la nea Vasile si pe la tanti Irina in toamna, ca nu stiu ce vrea sa-mi arate la stiuca. Si tanti Irina a zis ca-mi arata cea mai apetisanta reteta de scordolea de stiuca. Asa de simple, dar asa de adevarate. Abia astept!
POVESTEA A DOI LIPOVENI
Mirosul cafelei trezeste simturile la viata.
E abia 2. Ziua. Dar deja e a patra cafea pentru cei doi prieteni galateni. Cineva i-a indrumat catre o casa, fost restaurant. Si asteapta acum sa vina proprietareasa. Casuta veche e pe un colt , intr-o intersectie micuta, dar cei doi nu-si bat capul cu pozitia locatiei, ci cu ideea care o tot discuta de zile bune: CE-I LIPSESTE BUCURESTEANULUI? Ce le lipseste si lor: un loc cu amintiri aromate din Delta, atat de frumoasa, atat de adevarata si de autentica. Un pic de liniste, mult peste proaspat si multa voie buna.
Intra in cladire si parcurg locul cu ochi critic. Are nevoie de reparatii si ingrijire, ca de repaos e satul. Cativa ani. Dupa cateva saptamani aveau si cei doi prieteni nevoie de ingrijiri, ca spatele nu te doare degeaba, si palmele nu ard aiurea, decat de la munca.
Asa ca, ideea a fost, dorinta s-a aratat, s-au pus pe hartie planuri,au venit prietenii bucatari lipoveni si ospatari veseli, iar pestele s-a lasat pescuit zilnic.
Povestea abia incepe. Povestea are un nume si se cheama LOTCA-Bucatarie pescareasca.
POVESTE PESCĂREASCĂ
Soarele se ascunde in dimineata asta de ochii nostril. E ceata pe Dunare. Uzlina parca nu se vede. Nea Vasile se misca vioi la cei 68 de ani. Sare in lotca impingand-o in apa. Azi mergem intr-un loc stiut numai de el, ca sa prindem stiuca. Am mai incercat odata si am ratat una mare de tot. Vorba aia:Uite-asa un ochi avea. Dar nea Vasile nu crede in povesti pescaresti. Pentru el si tanti Irina viata e simpla si clara. Traiesc ca sa munceasca, sa-si cresca copiii care-s la casele lor acum.Acum cativa ani castiga bine din pescuit. Acum nici nu e prea mult, dar mai ramane ca sa trimita si la Bucuresti la copii. Tanti Irina alearga dupa noi si ne arunca in barca o punga cu 3 cepe si 3 ardei grasi, o bucata de mamaliga rece ,ciusca si leusteanul.Restul are nea Vasile dosit in buzunarul de la salopeta, adica sarea si o sticluta de tarie. Asa de simple sunt lucrurile la lipoveni, la cei nascuti si crescuti in Delta, incat nu te mai miri de ce lotca se misca usor, sau de ce linistea e adanca, sau de ce borsul e asa de bun. Am tras la mal, pe un canal al Deltei, sau lac, sau ghiol, cum s-or numi ele. Nea Vasile imi arata ce trebuie sa fac ca sa mancam azi. Sa iau tuciul din barca, sa-l pun cu apa, si sa aprind focul. Pai ce punem la fiert nea Vasile? Ce prindem manzule, ca ce nu prindem n-avem cum manca. M-am jucat un pic cu o lanseta adusa dela Bucuresti, a sarit o stiuca la mine sa ma bata ca de ce o deranjez, dar intre timp, nea Vasile a scos un crap, si vreo 3 carasi. Mi-a dat de inteles ca nu e important sa pescuiesti mult, ci doar cat si ce anume trebuie, ca daca azi nu ne trebuie stiuca, nu avem de ce sa prindem. Pai de unde sa stiu eu ce se prinde in carlig? E simplu, depinde unde si la ce dai. E complicat pentru mine, si asa de simplu pentru ei. De asta Borsul pescaresc facut de nea Vasile e asa de bun. Ca e simplu si facut cu atentie, chiar daca e din saracie. Au in gradina si rosii, si vinete si …de toate, dar lui ii place asa cum l-a-nvatat Mos Iura, tatal lui. Daca pui apa la fiert, si dupa asta le pui pe toate la timpul lor, trebuie sa iasa, ca doar n-o trebui sa stai sa-l medregalesti cu atentie 10 ore. Se face si singur, daca il lasi in pace si nu-l tulburi din fiert. Asa a fost. Probabil ca dupa ce am tras toata ziua la rame, mi-am stalcit creierii cum sa prind stiuci, si am facut plamani sa aprind focul, borsul si-a facut treaba. Credeti-ma ca nimic nu se compara cu o bucata de crapcean, caras, sau biban, fiert in apa cu legume si albitura mica, si nici zeama acrita cu otet si ciusca ce-ti face buzele vesele, cu muscaturi bune de mamaliga rece, sorbita pe-ndelete, fara sa te grabeasca nimeni. Mai e zeama? Am intrebat eu…mai e. Iti mai trebuie? Ma saturasem, si nea Vasile mi-a dat de inteles ca daca te saturi din cat ai avut, nu cere mai mult, ca e de prisos. Si asta nu din saracie, ci din simplitate. Am ajuns acasa spre seara, am scos vaslele din strapazan si am tras lotca pe mal. Tanti Irina a pus un crap pe plita, pe aceeasi plita pe care fierbea mamaliga, si zeama de la saramura. Mirosurile de amesteca, cel de peste fript cu cel de malai fiert si cel de mujdei cu cel de leustean. Am invatat ca daca poate fi simplu, de ce sa faci lucrurile complicate. Cu daruire si cu credinta, cu simplitate dar cu pasiune, asa trece timpul in Delta. O fi trecand, dar gustul de zeama si iuteala saramurii n-or sa dispara asa usor. Mai trec pe la nea Vasile si pe la tanti Irina in toamna, ca nu stiu ce vrea sa-mi arate la stiuca. Si tanti Irina a zis ca-mi arata cea mai apetisanta reteta de scordolea de stiuca. Asa de simple, dar asa de adevarate. Abia astept!
